Politica privind Legea (americană) a drepturilor de autor în mileniul digital
Legea (americană) a drepturilor de autor în mileniul digital
Politica Esri este de a răspunde oricărei notificări clare privind o potențială încălcare a drepturilor de autor. Această pagină descrie informațiile care trebuie incluse în astfel de notificări. Aceasta a fost concepută pentru ca înaintarea către Esri a unor notificări privind potențiale încălcări să fie cât mai ușoară posibil, reducând în același timp numărul de notificări pe care le primim și care sunt frauduloase sau dificil de înțeles ori de verificat. Formularul de notificare specificat mai jos respectă formularul sugerat în Legea americană a drepturilor de autor în mileniul digital (care se regăsește pe site-ul web al Biroului pentru Drepturi de Autor din Statele Unite ale Americii, https://www.copyright.gov), dar Esri va răspunde la notificări ale acestui formular și din alte jurisdicții.
Indiferent dacă Esri poate fi ținută răspunzătoare pentru aceste încălcări în temeiul legii naționale sau al legii Statelor Unite ale Americii, răspunsul Esri la aceste notificări poate include eliminarea sau dezactivarea accesului la materialele care se pretind a face obiectul încălcării și/sau rezilierea accesului abonaților. Dacă Esri elimină sau dezactivează accesul ca răspuns la o astfel de notificare, Esri va face o încercare în bună credință de a contacta titularul sau administratorul site-ului sau conținutului afectat, astfel încât aceștia să formuleze un răspuns la notificare. De asemenea, Esri poate să documenteze notificările privind potențiale încălcări care stau la baza măsurilor.
Notificare de încălcare privind materiale potențial ilegale
Pentru a înainta către Esri o notificare de încălcare, trebuie să transmiteți o comunicare scrisă (prin fax sau poștă - nu prin e-mail, cu excepția cazului în care se convine altfel în avans) care precizează punctele specificate mai jos. Rețineți că veți fi răspunzător pentru daune (inclusiv cheltuieli și onorarii avocațiale) în cazul unor declarații false potrivit cărora anumite conținuturi sau activități încalcă drepturile dumneavoastră de autor. În consecință, dacă nu sunteți sigur dacă materialele disponibile online încalcă sau nu drepturile dumneavoastră de autor, Esri vă recomandă să contactați mai întâi un avocat.
Pentru a grăbi prelucrarea cererii dumneavoastră de către Esri, vă rugăm să folosiți următoarea formatare (inclusiv numerele de secțiuni):
- Identificați cu suficiente detalii lucrarea protejată de drepturi de autor care credeți că face obiectul încălcării.
- Identificați materialul care pretindeți că încalcă drepturile de autor pentru lucrarea precizată la punctul #1 de mai sus.
OBSERVAȚIE: PENTRU CĂUTAREA WEB, TREBUIE SĂ IDENTIFICAȚI FIECARE REZULTAT AL CĂUTĂRII CARE INCLUDE UN LINK DIRECT LA O PAGINĂ WEB DESPRE CARE PRETINDEȚI CĂ AR CONȚINE MATERIALE ILEGALE. Potrivit acestei cerințe, trebuie să precizați (a) interogarea pe care ați utilizat-o și (b) URL-ul pentru fiecare rezultat al căutării despre care pretindeți că încalcă drepturile de autor. - Furnizați informații suficiente, într-o măsură rezonabilă, pentru a permite Esri să vă contacteze (este de preferat o adresă de e-mail).
- Dacă este posibil, furnizați suficiente informații pentru a permite Esri să notifice titularul/administratorul paginii web sau al altui conținut despre care pretindeți că încalcă drepturile de autor (este de preferat o adresă de e-mail).
- Includeți următoarea declarație: „Consider în bună credință că utilizarea lucrării protejate de drepturi de autor descrisă mai sus ca fiind potențial ilegală nu este autorizată de titularul drepturilor de autor, de agentul său sau de lege”.
- Includeți următoarea declarație: „Declar, sub sancțiunea falsului în declarații, că informațiile din notificare sunt corecte și că sunt titularul drepturilor de autor sau sunt autorizat să acționez în numele titularului unui drept exclusiv potențial încălcat”.
- Semnați documentul.
- Transmiteți comunicarea scrisă la următoarea adresă:
În atenția: Departamentului de Contracte și Servicii Juridice, Plângeri DMCA
Esri
380 New York Street, Redlands, CA 92373, SUA
SAU prin fax la:
(909) 307-3020, În atenția: Departamentului de Contracte și Servicii Juridice, Plângeri DMCA
Răspuns la notificare
Administratorul unui site afectat sau furnizorul conținutului afectat poate transmite un răspuns la notificare potrivit secțiunilor 512(g)(2) și (3) din Legea (americană) privind drepturile de autor în mileniul digital. După ce primim un răspuns la notificare, este posibil să reinstaurăm materialul în cauză.
Pentru a înainta către noi un răspuns la notificare, trebuie să transmiteți o comunicare scrisă (prin fax sau poștă - nu prin e-mail, cu excepția cazului în care se convine altfel în avans) care precizează punctele specificate mai jos. Rețineți că veți fi răspunzător pentru daune (inclusiv cheltuieli și onorarii avocațiale) în cazul unor declarații false potrivit cărora un produs sau o activitate nu încalcă drepturile de autor ale altor persoane. În consecință, dacă nu sunteți sigur dacă anumite materiale încalcă drepturile de autor ale altor persoane, vă recomandăm să contactați mai întâi un avocat.
Pentru a grăbi prelucrarea răspunsului dumneavoastră la notificare de către noi, vă rugăm să folosiți următoarea formatare (inclusiv numerele de secțiuni):
- Identificați URL-urile specifice sau alte informații de identificare unică a materialului eliminat de Esri sau la care Esri a dezactivat accesul.
- Furnizați numele dumneavoastră, adresa, numărul de telefon, adresa de e-mail și o declarație de acceptare a jurisdicției Tribunalului Districtual Federal pentru districtul judiciar în a cărui rază teritorială se află adresa dumneavoastră (sau Ținutul San Bernardino, California, dacă adresa dumneavoastră nu se află în Statele Unite ale Americii) și de acceptare a comunicărilor procesuale de la persoana care a înaintat notificarea în baza subsecțiunii (c)(1)(C) sau de la un agent al acestei persoane.
- Includeți următoarea declarație: „Declar, sub sancțiunea falsului în declarații, că am convingerea în bună credință că fiecare rezultat al căutării, mesaj sau alt element de conținut identificat mai sus a fost eliminat sau dezactivat ca rezultat al unei erori sau al identificării eronate a materialului de eliminat sau de dezactivat, sau că materialul identificat de reclamant a fost eliminat sau dezactivat la URL-ul identificat și nu va mai fi afișat”.
- Semnați documentul.
- Transmiteți comunicarea scrisă la următoarea adresă:
În atenția: Departamentului de Contracte și Servicii Juridice, Răspunsuri la notificări DMCA
Esri
380 New York Street, Redlands, CA 92373, SUA
SAU prin fax la:
(909) 307-3020, În atenția: Departamentului de Contracte și Servicii Juridice, Răspunsuri la notificări DMCA
Rezilierea contului
Pentru serviciile web care au conturi desemnate, în circumstanțele adecvate, Esri va rezilia conturile în caz de încălcări repetate. În cazul în care considerați că un titular de cont sau un abonat este autorul unor încălcări repetate, urmați instrucțiunile de mai sus pentru a contacta Esri și furnizați informații suficiente pentru ca noi să putem verifica dacă titularul contului sau abonatul este autorul unor încălcări repetate.